Artă fără compromisuri

Mariana Buruiană: „Când ești foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul”

06 August, 2014   |  Simona Chiţan   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Actrița Mariana Buruiana a renunțat după Revoluție la luminile rampei, pentru că a descoperit bucuriile duhovnicești. Actrița, care a scris cartea „Taina Mărturisirii”, apărută la Editura Herald, povestește despre cum l-a descoperit pe Chistos și a părăsit lumea teatrului și a filmului.

Mariana Buruiană: „Când ești foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul”

„Când ești foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul, sau măcar o parte, atât cât poți suporta”, spune Mariana Buruiană.  Rugăciunea e puntea cu care poți depăși orice prăpastie, susţine ea.

„Convertirea" nu e o convertire la o anume credință, căci am avut întotdeauna o pornire firească spre Dumnezeu, și mă rugam firesc, ci o schimbare radicală, care apare în urma unei abandonări în fața unei puternice chemări interioare, în fața a ceea ce știai demult că urmează să descoperi, și nu voiai/sau nu puteai/sau nu era momentul  să recunoști. Nu e vorba despre „o întâlnire cu credința", ci de o abandonare în fața  forței credinței care știe să își facă loc în suflet, atunci când omului îi vine rândul, atunci când omul a ajuns la capătul a tot ceea ce „știa" sau își putea „imagina”.

Au fost mai multe momente, o perioadă mai lungă în care s-a petrecut reconfigurarea interioară, dar unul îl țin minte clar, căci rațiunea speriată că pierde controlul, se retrasese neputincioasă, acceptând provocarea. Am formulat atunci înlăuntrul meu, ca „să țin minte”: iată, atunci când se epuizează tot ce este cunoscut, în sens de energie/viață/forță/cunoaștere, prin care trăiești, apare această „transparență" sau "floare", la care nu te poate duce decât credința, căci  Lumina, Binecuvântarea,Viața nu apar din cele ce le știai dinainte.


„Facem fapte groaznice și nu suntem conștienți”

Totul a plecat de la „să nu ucizi". Am stat fixată pe aceste cuvinte, nu mă puteam dezlipi de ele. Mi se părea că se revelează un mare secret prin intermediul lor și nimeni nu își dă seama. Era în vremea Revoluției. M-am gândit că nimeni nu respectă poruncile. Și nici nu le înțelege. Nici cei care le predică. Noi ucidem tot timpul, nu numai cu armele, ci și cu vorba și cu gândul. Meseria mea era legată de vorbă și de gând. Și m-am gândit că încalc porunca.

M-am gândit mult la asta și la ce înseamnă asta, și i-am cerut lui Dumnezeu să-mi răspundă, și El a facut-o, într-un târziu. A durat mult, căci nu înțelegeam de ce toate celelalte porunci sunt discutate, sau date de exemplu pentru învățătură, și aceasta „să nu ucizi" e trecută cu vederea. Oamenii cred că porunca se referă la „a nu ucide oameni”, dar nu e așa. Nu s-ar potrivi cu celelate porunci. Nu s-ar susține nici o poruncă dacă „să ucizi” ar fi posibil. Și atunci, înțelegând asta, m-am oprit. Am realizat că în fiecare act al nostru, chiar „benefic”, chiar "onorabil" este distrugere și ucidere. Pe de o parte, susținem lucruri minunate, pe de alta, facem fapte groaznice de care, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți. Distrugerea, uciderea ne însoțesc zilnic și nu putem scapa, decât printr-o „convertire”, sau înțelegerea profundă că avem nevoie de „chipul” adevărat pe care l-am pierdut.

„Noi stăm pe un maldar de distrugere”

M-am supărat pe Dumnezeu, căci înțelegeam că nu aveam voie să fac nimic, nimic din felul în care trăiam, chiar „frumos”, chiar „spectaculos”, dacă era să respect ce îmi cere ... Noi stăm pe un maldar de distrugere, de care trebuie să scăpăm. Totuși suntem țesuți din lumină. Ca să fim noi-înșine trebuie să facem o „lucrare”. Aceasta este „spălarea de păcate" la care fiecare din noi este chemat.
Totuși în noi este Puterea. Puterea Supremă, la care suntem racordați, când ne „spălam de păcate” și Dumnezeu „ne miluiește” vine  cu Dragostea lui de Tată, spre noi.

Isaac Sirul: „Credința e slujitoare de taină negraită”

Auziți:
„ .. o Putere Sfântă sălăsluiește în el (n.r. în om) în orice clipă, și el are un acoperământ, o tărie logică, și ea îl apară întotdeauna pe om, și gonește de la dânsul toată vătămarea, și n-o lăsa să se apropie nici de trup, nici de suflet. Pe aceasta o cunoaște mintea luminată și rațională cu ochii credinței în chip nevăzut. Pe aceasta o cunosc sfinții, prin experiență. Și puterea aceasta e însuși Mângâietorul, Duhul cel Sfânt, care arde părțile sufletului cu puterea credinții, ca și cu foc.

Și se dă navala, disprețuind toată primejdia prin nădejdea cea în Dumnezeu, și pe aripile credintei, se înalță din firea cea vazută și ca și  cum ar fi beată, petrece mereu în răpire, cu frica de Dumnezeu, și în contemplația cea simplă, și în nevăzută cugetarea la firea cea Dumnezeiască, obișnuind mintea să ia seama la îndeletnicirea cu cele nevăzute ale ei. Căci până vine Acela care este desăvârșirea tainelor, și până ne învrednicim de o descoperire pe fața  lor, credința e slujitoare de taină negraită, între Dumnezeu și sfinți”. (Isaac Sirul)

Ne „întoarcem acasă”.

Noi suntem chemați să devenim sfinți, să înlocuim puterea violenței egocentrismului nostru, cu Puterea - de viață făcătoare - a Duhului Sfânt, care sălăsluiește în noi. El stă la ușa inimii și „bate”, ca să îl lăsăm să schimbe omul vechi cu un altul, nou. Atunci ne „întoarcem acasă”.

Așa am scris cartea „Taina mărturisirii”. Găsiți mai multe în ea. E greu de spus în câteva cuvinte, totul.


Boala a avut și ea un rol important. Când ești foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul, sau măcar o parte, atât cât poți suporta. Rugăciunea, cuvintele speciale ale rugăciunilor ortodoxe au fost puntea cu care am trecut prăpastia, mărturiseşte actriţa.

Citiţi şi:

Mariana Buruiană şi Dragoş Pâslaru, actori care l-au ales pe Dumnezeu

Ion Creangă şi Tudor Arghezi, în luptă cu Dumnezeu

Rugul aprins al lui Daniel Sandru Tudor

 

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate