Artă fără compromisuri

Scrisoarea celor 50 de ani ai Odin teatret -ului

20 August, 2014   |  Georges Banu   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Dragi prieteni, In locul unui articol, prefer să va scriu vouă, acestui grup de prieteni, pentru care Eugenio Barba și teatrul său contează ca referință de viață și nu numai de artă.

Scrisoarea celor 50 de ani ai Odin teatret -ului

Va scriu vouă, în calitate de parteneri ce iubesc comunitatea lui Odin teatret ca o comunitate de muncă si un exemplu  de fidelitate în timp… și toate acestea pentru a va povesti voua  care n-ati  fost prezenți la Holstebro, ce s-a petrecut cu ocazia aniversării a jumătate de secol al teatrului Odin. Am fost numeroși in micul oras danez, dar pentru a relua formula lui Eugenio, „poporul secret” caruia îi aprtinem depășește cadrul celor prezenti acolo și se afla dispersat pe insulele unui vast, imens arhipelag al iubirii si devotiunii  construit de-a lungul anilor.

Nu a fost prezenta în Danemarca decât partea vizibilă a aisbergului… dar, întocmai ca pe trunchiul unui vechi copac, ne era posibil să descifrăm vârsta acestei aventuri, grație cercurilor generaționale. Primii partizani, apoi fidelii celei de-a doua perioade, noile cuceriri, părinții și copiii erau toți impreuna, reuniți ca o mărturie a timpului conservat. Nici pierdut, nici regăsit, ci „conservat” .

Un timp unde trecutul și prezentul  se confundă.

Scrisorile lui Eugenio – le-am primit din mâna sa, în ziua sosirii noastre – Monique Borie și cu mine – asemenea unor invitații pentru a consfinti legături afective ce durează, unor apeluri pentru a rămâne în picioare cind biografiile se apropie de sfirsit. Și ce ar putea fi mai grăitor decât titlul ultimului spectacol: Viața cronică…, da, viața ca și maladie. Iata  incurabilul destin al acestor războinici care au fost Eugenio și partenerii săi, cei pentru care curajul a rămas contagios. Până când? Fiecărui îi revine rândul să răspundă, dar dacă am fost la Holstebro, nu am făcut-o tocmai pentru a nu capitula? Moartea, spune Eugenio, să sperăm că „ne așteaptă visurile noastre rămase intacte”. Până aici, ca niste trestii pascaliene să ne îndoim fără să ne rupem tija.

Pe străduțele micuțului oraș danez, aflat în sărbătoare în zilele acestea – am întâlnit invitați din întreaga lume: extinderea lui Odin a fost una planetară.

Pe urmă, Iben Rasmussen, actrita fetis, ne invită la un spectacol de dans și cântec. Este simplu și naiv, asemenea unui strop de rouă în această lume crispată și neliniștită care este cea în care trăim. Privesc spectacolul cu încântare… tinere fete, o indiancă și o europeană se alătură actriței mitice de la Odin, Iben, ale cărei melodii reamintesc călătorii și întâlniri de odinioară.

Iben era mereu prezenta și o iubesc pentru tot ce a salvat din splendoarea de altădată, dar și pentru semnele vârstei: spatele un pic curbat, vocea mai slabă, energia diminuată. Iben cântă în continuare. Nu trezește regrete, ci admirație pentru demnitatea rezistenței.

Un modest cor groenlandez cînta în micuța curte însorită. Greșește, se bâlbâie, câteodată notele suna fals, dar bucuria lor de a fi acolo ma emoționează. Vin de departe, din frigul în care mi-i imaginez unde murmurind aceste note stingace se reunesc în mijlocul ghețurilor ce se topesc. Îmi par a fi învinșii planetei noastre amenințate, care își găsesc în comunitatea corală o ultimă consolare.

După cum știți, Barba a fost primit de orașul Holstebro, s-a instalat acolo și a avut o relație durabilă cu el, grație plecărilor sale prelungite și a întoarcerilor nicicând abandonate. A știut să se indeparteze și să revină de fiecare dată. De data aceasta se pecetluiește nunta de aur și pentru a o onora, clădirea primăriei – permisivitate în afara normei – găzduiește un spectacol itinerant, la care sunt invitați localnicii și oaspetii străini.  Pino del Buduo a organizat un traseu de o complexitate poetică particulară. Pătrundem in localul primariei și, pierdut în mulțime, fiecare poate să își constituie propriul său parcurs.

Mă opresc în fața unei firide, unde un chitarist de vârsta mea interpreta singur melodii de Johnny Cash, care îmi amintesc de uimitoarea sa descoperire la București. Tot o jumătate de secol e si de atunci! Altundeva nu am putut să trec indiferent prin fața unei sali unde  o familie din Holstebro se distrează ca pe o scenă privata și o alta unde tineri, foarte tineri adolescenti cântă fragmente din Flautul fermecat cu o puritate net superioară celei căutate de Peter Brook în spectacoul sau. Orchestra filarmonicii din oraș, unde se reunesc adolescenți și adulți, cântă înconjurată de brazii ce se înalță în curtea clădirii și imaginea îmi evoca un tablou de‑al lui Caspar David Friedrich. Trecem de la o artă la alta, de la o vârstă la alta si astfel ne confruntăm cu diversitatea unei lumi pe care o descoperim cu uimire.

Plimbare la adăpostul unui spectacol care ne încredințează că încă mai avem motive să sperăm in justetea maximei dostoievskiene, „frumusețea va salva lumea”. Și nimic nu ne confirmă mai tare această convingere decât descoperirea de neuitat a clădirii centrale din primărie acoperită de o imensă pânză albă, care lua forma birourilor, golurilor aleilor, asemenea unui imaginar peisaj glaciar în inima căruia, în depărtate, întrezărim o tânără, foarte tânără violoncelistă care cânta alături de un fost soldat reîntors din Afganistan cu piciorul amputat și care, la rândul lui, făcea să răsune un acordeon jucăuș.

Mi-ar fi plăcut să puteți vedea această asociere simbolica, unde războiul și pacea se aliaza, unde instrumentele dialoghează între ele, unde durerea și bucuria își dau mâna pe fundalul unui alb intens, care desemnează totodată, puritatea și doliul. Această imagine mă însoțește în noaptea orașului și de atunci o port în mine ca pe o moștenire definitiva a acestei sărbători.

A doua zi, o scurtă vizită la arhivele Odin teatret - ului, recent acceptate de Biblioteca Regală din Copenhaga. Eugenio îmi explică mie, care sunt sceptic în privința folosirii arhivelor în teatru, că ele constitue un fel de istorie subterană a grupului, deoarece fiecare scrisoare, fiecare document este însoțit de o fisă biografică a expeditorului ce este prezentat și identificat. „Poporul secret” se gaseste astfel infiltrat în aceste dosare deloc impersonale! Arhive personalizate…

Avem întâlnire la biserica din oraș. Muzica, mai mult decât cuvintele și gesturile, unește culturile, ca si pe noi oamenii care suntem aici, aglutinați unii lângă alții. Auzim succesiv gongul balinez, un cor african, un altul danez și pe acela al italienilor costumati in Pulcinella… Dar cintecele lor nu se amestecă, ele rămân unel lângă altel, autonome, legându-se intre ele fără a se imbrica. Reacționăm distinct la fiecare, dar astfel resimtim diversitatea „poetică” a lumii. O constatare banală, ați spune, dar o constatare intens trăită timp de o oră la catedrala din Holstebro, unde totul a luat sfârșit prin vocea solitară a tânărului adolescent care facea legătura intre Flautul auzit cu o seară înainte si splendoarea unei arii sacre din Bach. Un copil…. În plin frig danez, aceste voci delicate seduceau, linișteau și reuneau!

Ultima zi a debutat printr-o mare paradă în care am regăsit vocabularul Odin-ului, picioroangele și tobele, dansurile și cântecele. Orașul se bucura și noi împreună cu el! Atunci am înțeles că teatrul Odin este unul dintre precursorii teatrului de stradă care a marcat atât de mult peisajul urban încă din anii ’80. Între Grand Magique Circus a lui Jérôme Savary, Bread and Puppet a lui Peter Scgumann și Odin există o legătură originară care mi s-a relevat ca o evidență în acea duminică de iunie. Ei au participat împreuna la marea mișcare eliberatoare de la sfârșitul anilor ’60 a cărei entuziasm a năvălit piețele și bulevardele.

Cu toate ca apoi a fost recuperată instrumentalizată,  la Holstebro, i-am regăsit prospețimea primitivă, iar eu, martorul de atunci, beneficiam de o neprevăzută cură de întinerire!

Și în sfârșit, ultimul eveniment public a venit. A început printr-un spectacol în aer liber deschis comunității întregi care era așezată pe jos ca pentru o sărbătoare estivală, însorită și prietenoasă. În parc, impreuna priveam un mamelon acoperit de o pânză galbenă pe care vântul o făcea să freamăte, desenând mici unde trecătoare: pânza, sub ochii nostri, trăia. Ici, colo se aflau amplasate copii ale statuii cu fetița a lui Giacometti, pe care orașul Holstebro a cumpărat-o cu câțiva ani în urmă, în urma unui referendum local, prin care locuitorii au votat îndrăzneața hotărâre. Giacometti și Barba sunt emblemele orașului, iar teatrul Odin afirma astfel această relație duală gratie unui gest final, o adevărată recunoaștere simbolică.

La capătul unei prezentări multiculturale pe care Odinul a constituit-o in marcă identitară, pe lac s-au inaltat  trei cercuri acoperite cu o pânză albă pe care se putea citi: „Odin 50 de ani”. Acestea apoi au luat foc și atunci când flăcările carbonizau literele aniversării, au fost lansate baloane de care erau agățate statuete micuțe de Giacometti. Iată mesajul: Odin trimitea spre cer ca ci mesaj, nu o scrisoare,  o operă! Barba a crezut dintodeauna în puterea culturii.

Am fost mai apoi invitați la spectacolul Viața cronică, în care este concentrată toată estetica teatrului Odin și unde actorii de vârste și culturi diferite se dăruiesc jocului cu un elan nestăpânit, în timp ce Eugenio Barba îi privește, ca întotdeauna, din sală. Pentru eternitate! Ieșim din sală reconfortati de durerea depășită.

Pe poiana din jurul Odinului, asistăm mai târziu la un ritual indian respectat în întregime, fără tăieturi, nici abrevieri, ritual care odată ce a reușit, sacralizează locul. Între timp, urmărim și un spectacol unic în care actorii interpretează fragmente din foste spectacole, rememorează scene și figuri ca într-un vis mnemonic. Noi, cei în vârstă, le recunoaștem și le iubim ca niste urme ale unui trecut comun, împărtășit. Apoi, va interveni  o performanță care va lăsa o amprentă puternică asupra oricui a fost prezent acolo. Vă povestesc, dragi prieteni, ce surpriză și senzație unnică am simțit. Dintr-o dată s-au auzit drujbe care huruiau și sub privirile noastre, cădeau copaci și lăsau să apară în fața ochilor noștri, pe un eșafodaj din metal, actorii și vechile lor costume lor ușor de recunoscut, parte integrantă a vocabularului, ani de-a rândul, pus la punct de către Odin. Costume aranjate ca în cabina teatrelui, pe umerașe, dar costume care vor fi depuse mai târziu într-un sicriu, cu grijă și tristețe. Adio, adio… Sicriul se umple incet incet, este închis în timp ce alături se sapă o groapă în care urmează să fie el ingropat. Apoi, într-o grabă extremă, deasupra se ridică suportul din lemn pentru un leagăn. Este instalat și îi așteaptă pe copiii care vor veni – primul va fi o balineză mititică și atunci înțelegem că trebuie ca ceva să moară pentru ca altceva să se nască! Nu noi, ci urmasii cei mai tineri, succesorii acestei aventuri animata de pirații care au fost Eugenio și tovarășii săi.

Seara am băut o cupă de șampanie și am ascultat un concert de clopoței, așezați pe căpițe de fân și teancuri de ziare. Spiritul lui Odin se regăsea: natura și cultura reunite.

Barba si camarazii sau nu au egal pentru a inventa simboluri capabile să reamintească trecutul și să alimenteze prezentul, să construiască această „dală metaforică” ce permite conjugarea duratelor și legătura dintre ființe și culturi. ea ne reunea.

Noi, cei batrîni, toți cu părul alb, dar fără rușine, nici remușcări, sarbatorim cincizeci de ani înconjurați de adolescenți și copii. Aniversarea unei jumatati de secol a fost o sarbatoare a Odin-ului dedicată nouă, celor prezenti, dar și vouă, celor absenți.

 

Vă îmbrățișez,

Georges Banu

 

                                                                                     Traducere Diana Nechit

Citeşte şi: 

Teatru fantomatic şi ritualic, în ţara lui Hamlet, sub semnul lui Eugenio Barba

Eugenio Barba şi Teatrul lumii

Zânele de fier ale lui Eugenio Barba

 

 

 

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate