Artă fără compromisuri

Transcendence: Viaţă după moarte

22 Mai, 2014   |  Doinel Tronaru   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol
Transcendence: Viaţă după moarte

Chestiuni metafizice esenţiale sunt puse cu nonşalanţă pe tapet în filmul „Transcendence: Viaţă după moarte“, cu Johnny Depp şi Rebecca Hall, altfel un SF destul de oarecare.

Transcendence: Viaţă după moarte (SUA, 2014)
Regia: Wally Pfister
Cu: Johnny Depp, Rebecca Hall, Paul Bettany, Morgan Freeman

Într-una din povestirile scurtisime pentru care este renumit scriitorul american Fredric Brown, citită demult într-un vechi almanah sau într-un vechi fanzin SF, într-un viitor îndepărtat, un creier artificial gigantic, conţinând toată cunoaşterea umanităţii, este pus pentru prima oară în funcţiune. Cea dintâi întrebare pe care i-o adresează unul dintre înţelepţii prezenţi este: „Există Dumnezeu?“, la care maşina răspunde: „De acum înainte, da“, topind în acelaşi timp maneta prin intermediul căreia fusese acţionată.
 

Creier artificial

De la o idee similară pleacă şi recentul science-fiction american „Transcendence: Viaţă după moarte“ (deşi varianta românească de titlu este cu totul inexactă, nu despre aşa ceva este vorba), cu Johnny Depp, Rebecca Hall şi Paul Bettany în rolurile principale. Savantul genial Will Caster (Johnny Depp) are parte de un sfârşit prematur, în urma acţiunilor unei mişcări teroriste anti-tehnologie.

Prin urmare, partenera sa de viaţă şi de cercetare, Evelyn Caster (Rebecca Hall), consideră că n-ar fi rău să-i încarce personalitatea în interiorul perfecţionatului sistem de inteligenţă artificială la care lucra Will. Scopul: de a înzestra maşina cu conştienţă şi de a menţine oarecum legătura cu soţul ei după moarte. Rezultatul este o maşină inteligentă care, odată conectată la internet, depăşeşte în putere şi în omniprezenţă tot ceea ce şi-a imaginat omul până atunci.


Paradis sau coşmar

Scenariul combină însă tema Singularităţii (adică a conştiinţei artificiale) cu un alt subiect, cel puţin la fel de grav şi mult mai eronat înţeles: cel al nanotehnologiilor. Oamenii vindecaţi, dar şi modificaţi de ceea ce este acum, să-i zicem, Will devin parte a unei minţi colective acţionând la comanda unei singure voinţe. Este scopul real dintotdeauna al oricărui totalitarism, de data aceasta realizat prin mijloace exclusiv ştiinţifice.

Nu este foarte clar dacă ţelul final al acţiunilor acestei mega-inteligenţe uman-artificiale constă în lichidarea vieţii organice pe planetă, pentru a accede la un nivel superior al evoluţiei, sau, dimpotrivă, vindecarea acesteia, a eco-sistemului, şi redarea „paradisului originar“ către om. În orice caz, chiar dacă benefic, scopul nu este unul uman, ne depăşeşte puterea de înţelegere.

Prin urmare, singura soluţie de a lichida gigantica Maşină este de a-i virusa programul-sursă, oprind în acelaşi timp Internetul, ceea ce duce la prăbuşirea civilizaţiei noastre informatice şi a tehnologiei, coşmarul cotidian al societăţii actuale.


Alt Hyperion, altă Cătălină

Şi un alt excelent film SF recent, „Ea“ / „Her“, avertiza asupra pericolelor dezvoltării necontrolate a tehnologiei. Filmul lui Spike Jonze era realizat însă cu o mare poezie şi tandreţe (poezie exista şi în povestea de dragoste din alt SF de referinţă, „Avatar“), pe când „Transcendence: Viaţă după moarte“ nu este altceva decât un science-fiction „pur şi dur“, care ilustrează aproape matematic temele ştiinţifice pe care le tratează.

Dacă există totuşi poezie în film, deşi nu este exploatată aproape deloc stilistic, aceasta stă în relaţia dintre Evelyn, rămasă om, şi ceea ce devine Will Caster, cu toată aparenţa prin care încearcă să simuleze existenţa umană a acestuia: o entitate supraumană, „sensibilă“ doar la farmecul femeii (ca un alt King Kong, de la capătul celălalt al evoluţiei), de care Evelyn, mai devreme sau mai târziu, va trebui să se îndepărteze. Este toposul din care a rezultat, la urma urmei, şi „Luceafărul“ eminescian, pe lângă multe altele.

Dacă Johnny Depp, în rolul am putea spune titular, nu face altceva decât să-şi transporte morga obosită pe care o are de la „Piraţii din Caraibe“ încoace, o interpretare proaspătă este cea a englezoaicei Rebecca Hall, o actriţă subestimată, cea care, acum câţiva ani, o eclipsa pe blonda Scarlett Johansson în „Vicky Cristina Barcelona“.

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate