Artă fără compromisuri

Dragoste cu... obligatii

26 Septembrie, 2014   |  Admin Administrator   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Romanul lui Javier Marías - "Inima atât de albă" - este o carte „shakespeareană“ despre iubire, căsătorie şi tragediile cuplului. Deloc casnice, deloc derizorii.

Dragoste cu... obligatii

Romanul lui Javier Marías  este o carte „shakespeareană“, împlinind cu asupra de măsură toate deschiderile motto-ului din Macbeth „Mâinile-mi sunt ca și-ale tale;/Dar mi-e rușine să am o inimă atât de albă.“ În actul povestirii, cuvintele devin personaje ale unei tragedii construită să exploreze posibilitatea diferenței dintre vorbă și faptă, când scena este iubirea și apoi căsătoria. Dacă înainte de căsătorie, simte și filozofează personajul, avea libertatea de a  merge sau nu acasă cu perechea sa, după căsătorie pașii merg în același loc, se opresc fără ezitare în același pat, și cei doi proaspăt căsătoriți „văd lumea de pe pernă.“ În lumea căsătoriei, a cărei inimă este patul, faptele celuilalt nu mai au greutate, pentru că nu-l mai definesc ca organism separat, și atunci tot ceea ce are cu adevărat existență sunt cuvintele,  povestirea sinelui.  

Povestitorul trebuie să fie însă atent. În disperarea de a căpăta greutate în fața celui iubit, în patul care-ți limitează alegerile și te face vulnerabil, nu orice poveste poate fi spusă. De exemplu, nu poate fi povestită o crimă. Nu instigarea la crimă este ceea ce face pe cineva vinovat, ci faptul de a ști că ea s-a produs, povestirea ei. Procedeul narativ adoptă o tehnică evantai, povestea crimei desfășurându-se defalcat, cu fiecare moment aparținând altui cuplu, în alt timp, în paturi din Havana, New York, Madrid.

Instigarea la crimă se face auzită peste ani, dintr-un cuplu în altul, începând de la teribilul cântec popular cubanez care spune povestea fetei măritate cu forța al cărei soț s-a transformat în șarpe, continuând cu femeia geloasă care își obligă amantul să-și ucidă soția, până la povestea crimei, peste o generație, care pătează inima albă a altui cuplu.

Într-un fel sau altul, toată lumea obligă pe toată lumea, aceasta pare să fie povestea iubirii, și când ea se împlinește în căsătorie, rămân cântecelele fredonate în baie, lumea văzută de pe pernă și precauția cu care se spun poveștile cu care altădată i-am obligat pe cei de lângă noi.  

Javier Marias, Inimă atât de albă, Editura Rao, 2008

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate