Artă fără compromisuri

Dragostea, în literatura română. Care sunt cele mai frumoase romane de dragoste?

02 August, 2014   |  Simona Chiţan   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol
Dragostea, în literatura română. Care sunt cele mai frumoase romane de dragoste?

Cele mai frumoase poveşti de dragoste din literatura română, prin ochii lui Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Mihăieş, Daniel Cristea-Enache, Nora Iuga, Emil Brumaru, Paul Cernat, Simona Sora şi Simona Popescu. Un serial publicat în Evenimentul zilei, în 2008.

Nicolae Manolescu

Vezi pdf pagina 1 din serial: Nu sunt cititor de romane, în afară de Maitreyi, unde apare dragostea ca pasiune, restul sunt doar poveşti frumoase şi atât

Duiliu Zamfirescu - "Locotenentul Sterie"
Ioan Slavici - "Pădureanca"
Alexandru Macedonski -"Thalassa"
Gala Galaction - "De la noi la Cladova"
Gabaret Ibrăileanu - "Adela"
Mihai Sadoveanu - "Creanga de aur"
Camil Petrescu - "Act veneţian"
Mircea Eliade - "Maitreyi"
Radu Petrescu - "Matei Iliescu"
Radu Cosaşu - "Saffo şi Schubert" 

Scriitorii Români nu sunt mari maeştri când e vorba să scrie despre dragoste. Avem tot felul de poveşti în care dragostea e înlocuită cu dispreţul şi dorinţa de dominare.  În romanul modern e mai mult sex decat dragoste, e un accent diferit.

Mircea Mihăieş

„Nu stăm grozav cu amorul în literatura română”

Nu stăm grozav cu amorul în literatura română. N-am reuşit să impunem cupluri „nemuritoare”, de genul Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Abelard şi Eloise. Amorurile noastre de răsunet au existat mai degrabă în viaţa reală, ducând abia apoi la reflecţii literare (gen Eminescu şi Veronica Micle, triunghiul Natalia Negru-Ştefan O. Iosif-D. Anghel, regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu etc.)

   O poveste de dragoste care se respectă trebuie să stoarcă lacrimi. Altminteri am suferit şi ne-am bucurat degeaba. Or, tocmai această probă n-o trecem. Există, desigur, povestea lui Felix şi a Otiliei. Dar sentimentele sunt împinse undeva în planul secund al uneri intrigi mult prea convenţionale. „Balzacianismul” cărţii, pe care s-a bătut atâta monedă, coboară asupra relaţiei dintre cei doi un aer de vaporoasă precaritate, de contratimp mai degrabă zolist decât impresionist, cum poate i-ar fi plăcut lui Călinescu.

      La fel de „defectă” e şi iubirea dintre Gheorghidiu şi Ela. E drept, Camil Petrescu ne propune un roman al disoluţiei iubirii, dar lucrurile sunt prezentate cam „din cap”, la strict nivel teoretic, fără zbaterile, sudorile şi lacrimile presupuse de „marea iubire” aşa cum o înţelege un cititor naiv cum sunt eu.

      Prefer, din acest motiv, două minunate secvenţe din „De ce iubim femeile”, al lui Mircea Cărtărescu. Prima dintre ele, „Petruţa”, debordează de o sexualitate adolescentină extraordinar evocată, care te coboară în adâncimile propriilor obsesii şi experienţe. Miracolul iubirii poate lua, iată, înfăţişearea unor evocări banal-stângace, dar pline de un nerostit patos. La fel şi fulminanta, cruda, brutala, carnala iubire dintre Zaraza (devenită ulterior eroina faimosului tangou) şi cântăreţul Cristian Vasile.

      Povestea de dragoste supremă a literaturii scrise in România rămâne aceea dintre Eminescu şi Veronica Micle, aşa cum am descoperit-o în corespondenţa inedită a celor doi, din „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit”, ediţie datorată Christinei Zarifopol-Illias. Citiţi-o şi veţi înţelege că există iubire după moarte. Ba chiar şi iubire după iubire.

      In rest, amorurile perverse din monumentalul kitsch al lui Mateiu Caragiale, „Craii de Curtea Veche”, ori dulcegăriile a la Ionel Teodoreanu mă plictisesc. Sunt la fel de irelevante ca şi „pornoşagurile” la vrac ale generaţiei ultime de prozatori.

Dan C. Mihăilescu

 În astfel de discuţii cred că trebuie pornit întotdeauna de la tinereţea relativă a literaturii noastre, ceea ce, fatalmente, ostracizează gratuitatea, frivolitatea, ludicul, în numele gravităţii marilor teme istorice şi morale.

Aşa cum teatrul românesc s-a văzut dintru început „pus în slujba” educaţiei (inclusiv patriotice), a misiilor sociale, de unitate naţională, satirizarea moravurilor ş.a.m.d., la fel proza avea să privilegieze „fresca socială”, peisajul uman, tabloul istoric, adevărul politic, subiectele cu anvergură etnopsihologică ( v. tradiţia sămănătorismului, literatura sincronizării versus reacţiunea tombaterelor, cu dezrădăcinarea, conflictul rural – urban, oraşul tentacular, intelectualul inadaptabil etc.). Când literaturii i se cere din capul locului „să consune la marile elanuri (şi comandamente) naţionale”, este de la sine înţeles că flirtul, acuplările, adulterul, damele cu sau fără camelii, legăturile primejdioase, sadomasochismul şi toate celelalte asemenea sunt sortite să rămână – ca mirodeniile -  apanajul importurilor, al teatrului bulevardier şi „romanţurilor Parisului”.

Aşa se face că, mergând din vârf în vârf, atunci când spui, de pildă, Pădurea spânzuraţilor, Răscoala şi (chiar) Ion şi Ultima noapte de dragoste..., sau Mara, Fraţii Jderi şi Nopţile de Sânziene, sau Moromeţii, Princepele şi (chiar) Cel mai iubit dintre pământeni ori Cronică de familie, ca să nu mai spun de Craii de Curtea Veche, Dimineaţă pierdută şi Orbitor... nu la iubire te duce întâi de toate gândul. Dimpotrivă, când te laşi în voia primului impuls, vezi cu stupoare cum asociezi numaidecât iubirea cu La Medeleni sau Maidanul cu dragoste, de nu cu Groapa ori Şatra. Sigur, mi se poate replica oricând cu Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Enigma Otiliei, Jocurile Daniei, Adam şi Eva, Bunavestire...

E de gândit şi de polemizat îndelung pe tema minimalizării erosului în literatura română, a excesului de pudoare, a (in)existenţei perversiunilor ş.a.m.d. Mi-aduc parşiv aminte că Nicolae Manolescu vorbea (seducător) la un moment dat despre –cum să-i spun ? – geografia acuplărilor în proza noastră : spre stupoarea auditoriului, găsise totuşi o bibliografie de surprinzătoare varietate, cu jovială imaginaţie şi disponibilitate...gimnastică.

În ce mă priveşte, dacă vorbim despre un top personal cu cinci romane de dragoste, nu ezit nici o secundă : Maitreyi, Patul lui Procust, Adela, Viaţa la ţară, Rusoaica, deşi erosul pur şi simplu apare şi aici în doze variabile, mai mult sau mai puţin subsumat socialului, psihologiei masculine, tezei morale.

Dar ce ne facem că, dincoace de roman, nuvela devine nu o dată mult mai puternică din perspectivă erotică. Mă gândesc, cel puţin, la Cezara, De la noi la Cladova, Pădureanca.

În sfârşit, după 1989, odată cu redobândirea tuturor libertăţilor – ce să vezi ? Nimic notabil dpdv erotic, cu excepţia unor jucărele sexy şi a desfrânării strict verbale ! Poate că aici funcţionează acea vorbă veche, dragă lui Al. Piru (universitarul care a scris Cearta !) : „je ne parle pas de l’amour. Je le fait...!”

Daniel Cristea-Enache

Cele mai frumoase “poveşti” de dragoste din literatura noastră modernă sunt cele condensate în versurile unor mari poeţi. Dacă e să aleg doi dintre ei, mă opresc la binomul Nichita Stănescu – Emil Brumaru, cu reflexii complet diferite: la Nichita Stănescu, o viziune a sentimentului, la Emil Brumaru, amorul în datele lui fizice, dilatate concupiscent.
Poveşti româneşti de dragoste, de o remarcabilă intensitate literară, sunt cele din "Maitreyi” al lui Mircea Eliade, “Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu şi “Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda. Cuplurile Allan-Maitreyi şi Ladima-Emilia ţin de categoria imposibilului. Nu mai puţin, cel format de Fred Vasilescu şi doamna T. Iar iubirile lui Victor Petrini stau, toate, sub semnul dramei istorice şi individuale.

Deosebit de frumoase sunt şi poveştile de dragoste (de asemenea, fără noroc) din nuvelele lui Ioan Groşan “Marea amărăciune” şi “Spovedania”. Doi profesori tineri, respectiv un preot de ţară şi o misterioasă enoriaşă, sunt personaje memorabile, prinse în fluxul unor iubiri vulnerabile.

Ioana Pârvulescu

Ciudat, literatura română nu conţine foarte multe romane de dragoste de mare forţă. Nici azi nu avem scriitori care să reuşească asta. Mult mai bine stau la "poveşti de dragoste" poeţii.  Si, chiar mai ciudat, pentru mine cele mai frumoase romane de dragoste sunt publicate, toate, in anul 1933. Aşadar:

1. “Creanga de aur” de Mihail Sadoveanu . O dragoste interzisă, între doi "aleşi", conturată mai mult din sugestii si pe putine pagini, dar care lumineaza intreg romanul. O dragoste-basm, o dragoste platonica, o dragoste distrugătoare totuşi, pentru ambii parteneri.
2. “Rusoaica” de Gib I. Mihaescu. Romanul conţine toate treptele dragostei, de la scenele erotice cele mai carnale până la dragostea-fantasmă. Bărbatul e real, femeia un vis care din când în când devine realitate, adică imperfecţiune.
3. “Maitreyi” de Mircea Eliade. Dragostea ca străinătate şi stranietate.
4. “Adela” de Garabet Ibraileanu. Dragostea în belle epoque. Măcar pentru recuperarea pudorii şi a ezitarilor intr-o epoca impudica si hotarata merita sa fie in top.
5. “Patul lui Procust” de Camil Petrescu. Pentru că, la urma urmei, în dragoste ar trebui sa rămâna, intotdeauna, un mister nerezolvat.

Iata acum şi un top neconventional, de povestiri sau pseudo-roman:
1. “O alergare de cai” de Costache Negruzzi - pentru ca dragostea nu e luată în serios şi eroina e frivolă, dar cu şarm şi inteligenţă. Şi pentru că, într-o poveste paralelă cu cea a doamnei B. există înţelegere maliţioasă şi pentru cei care iau in serios "cursa" dragostei.
2. Iluzii pierdute...Un întâi amor de Mihail Kogalniceanu. Pentru că are o cuceritoare autoironie şi lasă deschisă graniţa dintre umor şi amor.
3. “Pâlnia şi Stamate” de Urmuz pentru ca rezumă toata literatura de dragoste a lumii şi o pune sub semnul "mecanicii amorului" ca filozofie a existentei. Nu e de mirare ca autorul s-a sinucis.

Vezi pagina 3 din serial

Radu Paraschivescu

Mi se cere un lucru complicat, fiindcă n-am fost niciodată un devorator de romane de dragoste. Pe vremea când mai citeam din plăcere, căutam un alt tip de cărţi, ba chiar nutream un soi de mefienţă faţă de tot ce putea fi bănuit de sentimentalism sau melodramă. Prin urmare, fac „à contre coeur” acest exerciţiu de clasificare. Mă încumet să ierarhizez doar ca să respect convenţia anchetei. |nsă nu ştiu cât de relevant e acest top 5, fiindcă nici memoria mea nu mai E ce-a fost, nici lecturile de care vorbesc nu sunt foarte proaspete. Si-acum, răspunsurile.

1. Petru Popescu, “Copiii Domnului” (o legendă munteană). Nu ştiu dacă pot să-i spun poveste de dragoste. Mai degrabă nu. E un roman cu destulă istorie, cu pagini violente, cu scene sângeroase şi cu personaje venite din alte vremuri. Ce m-a sedus la "Copiii Domnului"? Două lucruri: 1. felul cum Anichit şi Maria, cei doi sacrificaţi ai poveştii, au ţesut din destinul lor motivul fructului oprit; 2. forţa şi talentul de povestitor ale lui Petru Popescu.

2. Ionel Teodoreanu, “La Medeleni”. Ştiu, nici ăsta nu e propriu-zis un roman de dragoste. Probabil că tocmai asta m-a atras la el. Iar episodul care m-a marcat a fost sinuciderea Olguţei, un personaj tulburător cu mult înainte de a-şi curma viaţa printr-un foc de revolver. De altfel, cred că Olguţa Deleanu e personajul feminin cel mai bine conturat - nu ştiu dacă din toată literatura română, dar cu siguranţă din opera lui Teodoreanu.

3. Liviu Rebreanu, “Adam şi Eva”. Intoarcerea în timp, tema jumătăţii care îşi caută perechea, paginile cu iz metempsihotic, cele şapte reîntrupări ale lui Toma Novac şi geografia lui afectivă – iată de ce cred că romanul acesta rămâne o bornă în aşa-numita literatură de dragoste (scriu anevoie termenul, mi se pare vag stânjenitor).

4. Mircea Eliade, “Maitreyi”. La preţuirea pentru această carte au contribuit mai multe lucruri: fiorul mistic al poveştii, numele şi aerul cosmopolit al anumitor personaje, contactul cu o lume despre care ştiam pe atunci foarte puţin şi – nu în ultimul rand – doza de subversiv indusă de simpla pronunţare a numelui lui Mircea Eliade (am citit cartea înainte de 1989).

5. Ionel Teodoreanu, “Lorelei”. De ce? Fiindcă dragostea e deconstruită cu armele scriitorului de către un protagonist (Catul Bogdan) care e la rândul lui scriitor. Fiindcă Ionel Teodoreanu şi Mateiu Caragiale mi se par autorii cu cel mai mult parfum în frază. Fiindcă e înduioşătoare râvna cu care un bărbat pretinde că înţelege femeia. Fiindcă numele eroinei are muzicalitatea unei lacrimi căzute pe o petală.

N-am inclus pe listă “Patul lui Procust” (Camil Petrescu) şi “Enigma Otiliei” (George Călinescu). Recunosc, dar nu regret.

Am făcut-o dintr-un singur motiv: m-am referit doar la cărţi pe care le-am citit fiindcă am vrut, nu din obligaţie şcolărească (liste de lecturi obligatorii, teză etc.).

Nora Iuga

Grea încercare. Scotocesc în amintire şi nu găsesc mare lucru. Dragostea la români nu excelează în cărţile lor. 

N-avem un Tristan şi o Isolda, n-avem o Romeo şI o Julietta, n-avem nici măcar o Lolita sau nişte Legături Periculoase, n-avem o Giamilia de Aitmatov, n-avem o Annă Karenină, sau, de ce nu un Amantul Doamnei Chaterley.
De la Costachi Conachi şi Alecsandri cuplurile amoroase n-au pregnanţă în literatura română, rămân doar scene care se pulverizează de cum dai pagina.
Când au cât de cât substanţă, n-au constur, când au contur, n-au ecou. Sunt commune şi plicticoase ca o alee nsfârşită de bloc fără soţ.
După asemenea afirmaţie. mă tem că pierd  şI ultima brumă de simpatie din partea confraţilor.  De aceea intru şi eu în joc cu câteva cărţi, care ce-i drept, nu impugn cupluri de îndrăgostiţi pentru etrnitate, darn e induc în noi starea de îndrăgostire care persistă în noi încă şi încă.

1. Dialecta, de Octavian Soviany
2. Rem, de Mircea Cărtărescu
3. Zenobia, de Gelu Naum
4.Patul lui Procust, de Camil Petrescu
5. Maitreyi, de Mircea Elaide
6. Ioana, de Anton Holbam
7. Adam şi Eva, de Liviu Rebrenu

Paul Cernat

Greu... Sa încerc totusi. Nu am ales doar "povesti" în proza.

Ordinea subiectivă nu e bătută în cuie, iar criteriile minimale ar fi 
exemplaritatea si memorabilitatea.

 

Patul lui Procust, de Camil Petrescu (ar trebui să menţionez şi ("Ultima noapte"... dar am optat doar pt. cîte un singur autor)

Luceafărul, de Mihai Eminescu

Enigma Otiliei, de G. Călinescu
Maitreyi, de Mircea Eliade
Adela, de G. Ibrăileanu
Gemenii, de Mircea Cărtărescu
Ioana, de Anton Holban
Lunatecii, de Ion Vinea
Matei Iliescu, de Radu Petrescu
“Accidentul”, de Mihail Sebastian

Vezi pagina 4 din serial

Emil Brumaru: “Dragostea n-are nevoie de argumente”

Un top pentru romane, fara argumentare
In definitv dragostea nu prea are nevoie de argumente.

1. Camil Petrescu, “Patul lui Procust”, “Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi”
2. Radu Petrescu, “Matei Iliescu” (foarte important!)
3. Gib I Mihaescu, “Rusoaica”
4.  Nicolae Breban, “Ingerul de gips, Don Juan”     
5. Mircea Eliade,  “Maitreyi”
6. Gabaret Ibrăileanu, “ Adela”

                                                                hobbitul de joi

Simona Sora

Gabaret Ibrăileanu, „Adela”, un roman despre o dragoste imposibilă, mult mai „carnal“ (vezi secvenţa sărutării mâinii) decât îşi imaginează cei care au văzut doar filmul lui Veroiu.
Anton Holban, „Ioana”, povestea a doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat, reluată în decorul unei Cavarne estivale, mai puţin cosmpolite decât Balcicul vecin.
Mircea Eliade, „Maitreyi”,  povestea unui tragic malentendu  în care concepţia occidentală şi cea extrem-orientală despre iubire se ciocnesc tangibil (corporal) şi intangibil (spiritual).
Mihail Sebastian, „Femei” - Femeile lui Sebastian marchează o epocă şi o concepţie în care diferenţele “de corp” sunt mai importante decât au fost vreodată, în care scenele alcovului sunt încă evazive, dar sugestive, iar iluzia amorului reciproc deconstruită până la anulare.
Radu Petrescu, „Matei ”, un minunat roman al formării senzuale şi sentimentale, o carte excelent scrisă despre „dragostea care nu se termină niciodată pentru că ea produce în individ transformări în şir infinit“ (Radu Petrescu)
Adrian Oţoiu, „Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita”, o poveste de amor  „postuman“ apărută din senin între un divorţ şi o (posibilă) sinucidere, într-un roman al romanelor postmoderne.
Mircea Cărtărescu, „Orbitor”. "Corpul" – mai ales pentru imposibilul amor între cei doi cyborgi – Soile şi Herman şi a acuplării lor orbitoare într-o casă-navă de pe Strada Polonă.


Simona Popescu

Cîţiva autori (şi mai multe cărţi).
În ordine cronologică ei ar fi:

Alecu Văcărescu - cu poezioara Oglinda (“Oglinda, când ţi-ar arăta/ Întreagă frumuseţea ta/ Atunci şi tu ca mine/ Te-ai închina la tine.”).
Mihai Eminescu (Luceafărul şi Cezara). El rămîne, pentru mine, prototipul îndrăgostitului romantic (adică exemplar) din toată literatura română.
Alexandru Macedonski cu Thalassa - carte de o mare senzualitate a scriiturii, un fel de Dafnis şi Chloe a lui Longos, rescrisă sclipitor.
Anton Holban (cu trilogia lui - O moarte care nu dovedeşte nimic, Ioana şi Jocurile Daniei) rămîne maestrul iubirii dificile, masochiste.
Radu Petrescu - care prin romanul lui, Matei Iliescu, vorbeşte despre descoperirea de sine pe care o dă intensa iluzie a îndrăgostirii.
Gellu Naum, prin poezia lui, dar şi pentru că a scris cel mai frumos roman (autobiografic) despre puterea femeii şi a bărbatului (Lygia şi Gellu) văzuţi ca androgin.
Mircea Ivănescu şi strania lui poveste de dragoste desfăşurată în toate volumele sale de poezie.
Mircea Cărtărescu cu Gemenii, proză axată pe ideea transferului de identitate pe care o aduce, întotdeauna (în forme şi grade diferite), iubirea adevărată.
Nu m-aş ierta dacă nu aş adăuga măcar cea mai frumoasă (şi tristă) poveste de dragoste - şi cea mai scurtă, probabil (fiind o poezie) - din literatura română: Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu.

 

Oricum îmi pare rău că i-am lăsat deoparte pe Camil Petrescu, Mircea Eliade, Dimov, Brumaru, Florin Iaru, pe scriitorii mai tineri.

Sursa: Serial publicat în Evenimentul zilei, în 2008

Vezi pagina 1 din serial

Vezi pagina 3 din serial

Vezi pagina 4 din serial

 

 

 
 

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate