Artă fără compromisuri

Literatura închisorilor. Radu Gyr, prin ochii lui Bartolomeu Anania

07 August, 2014   |  Simona Chițan   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Continuăm serialul "Literatura inchisorilor" cu portretul poetului Radu Gyr (1905-1975), care a suferit chinuri inimaginabile in inchisoarea de la Aiud, cu un regim de celula aspră.

Literatura închisorilor. Radu Gyr, prin ochii lui Bartolomeu Anania

Va prezentam, descrierea poetului de catre Valeriu Anania, cunoscut ca mitropolit sub numele de Bartolomeu Anania, asa cum apare in "Memoriile" sale, publicate de Editura Polirom.

Membru de seama al Miscarii Legionare, conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, Radu Gyr este autorul versurilor cantecelor 'Sfanta Tinerete Legionara', 'Imnul Mota-Marin' sau 'Imnul Muncitorilor'.

Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Romani si ale Academiei Romane, pe timpul guvernarii legionare, in 1940, poetul a fost director general al teatrelor infiintarii Teatrului Evreiesc. Carturarul Radu Gyr a lasat in urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice.

Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este inchis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre 'reabilitare' in batalioanele de la Sarata. In 1945, regimul comunist il incadreaza in 'lotul ziaristilor' si il condamna la 12 ani. A fost eliberat in 1956, dar dupa doi ani a fost din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia 'Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!' Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie. Bolnav grav, cu hepatita, cu TBC, i s-a refuzat orice ajutor medical.

Memoriile lui  Valeriu Anania

'Am inceput sa-l iubesc pe acest poet atat de delicat si atat de napastuit'

'Venise luna iulie, cand parintele Bica, intors odata de la Ramnic, mi-a spus ca-l cunoscuse acolo pe poetul Radu Gyr si ca-l invitase sa-si petreaca o vacanta in manastirea Polovragi, la liniste si aer. Poetul a venit impreuna cu sotia si fiica si am petrecut impreuna vreo doua saptamani extrem de agreabile.

Desi incarcat de suferinte, cu ani grei de puscarie in spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe betesuguri, poetul se desfasura vesel, glumet, sorbind fiecare picatura de viata cu voluptatea celui ce-i cunoaste pretul. Cantaret 'oficial' al Garzii de Fier, Radu Gyr era foarte putin – aproape deloc – un om politic, ci mai mult un indragostit romantic de o idee romantica.

Umorul infrarosu al vietii de puscarie

Legiunea in sine, 'politicul' din ea intra foarte putin in conversatiile noastre. E interesant sa notez aici ca in mai toate convorbirile mele cu legionari, de atunci si de mai tarziu, Garda de Fier in sine, adeziunea sau angajarile la ea nu formau mai niciodata obiectul specific si expres al acestor conversatii, ceea ce e imposibil sa dovedesti in fata anchetatorilor de Securitate, care te piseaza vesnic cu intrebarea: 'Ce ati discutat?'

Asemenea conversatii se consumau pe deasupra, intr-un context dat, certitudinile curgand pe undeva pe sub premise, asa cum ucenicii lui Iisus, dupa inviere, sedeau la cina cu El si nu indrazneau sa-L intrebe:
'Cine esti Tu'?, 'stiind ca este Domnul'. Vorbea de suferintele lui cu multa detasare, retinand indeosebi aspectele lor umoristice, acel umor infrarosu (care nu se poate vedea cu ochiul liber) al vietii de puscarie, care a existat intotdeauna, dar pe care scriitori acri ca Dostoievski, Soljenitin sau Constantin Virgil Gheorghiu il ignora.

Facea haz de gardieni

Radu Gyr facea haz de gardienii care-l amenintasera ca 'o sa-l manance opna' si se cocota in foisorul de deasupra fantanii, cu o coada de grebla la umar, strigand peste curtea manastirii : – Postul unu, bineee !..., ceea ce ma facea sa-i raspund din cerdac : – Doi, bineee !..., reiterand strigatele soldatilor de deasupra Jilavei, rotite toata noaptea intre posturile de paza. Ne plimbam zilnic pe malul Oltetului si faceam intreceri de rima-incuietoare :unul improviza un vers (de obicei cu rima rara), celalalt trebuia sa improvizeze pe al doilea, cu rima cat mai corecta:
– Oltule, Oltetule,
– Ce mai faci, drumetule?
– Din ce fund de vis te tragi
– Printre stanci, la Polovragi?

Versurile noastre nu erau deloc geniale, ca improvizatiile pe rima data ale lui Cincinat Pavelescu, ci simple jocuri copilaresti ale unor oameni carora le venea sa pasca, odata cu caprele, frunza din fagi. Eu continuam sa scriu la piesa, din care-i citeam fragmente, el scria poezii noi sau desavarsea altele mai vechi, pe care Monica, fata lui de vreo zece anisori, i le transcria caligrafic intr-un caiet. Atunci am inceput sa-l iubesc pe acest poet atat de delicat si atat de napastuit, pe care – cu exceptia, probabil, a antologiei lui Nicolae Manolescu – nu l-a inregistrat inca nici o istorie literara.

Avea gatlejul ars

Tot in vara aceea, dupa plecarea lui in Ramnicu-Valcea, camionul trebuia sa stea vreo doua ceasuri, la un garaj, pentru oarecare reparatie. Parintele Bica imi spusese – din auzite – ca Radu Gyr, surprins de evenimente, se hotarase si el sa fuga din tara, spre Ungaria-Austria, dar ca intr-un moment de disperare incercase sa se sinucida band otrava.

Se afla in spital. Am profitat de ocazie si m-am dus sa-l vad. Nu vorbea aproape deloc, avea gatlejul ars, o parte din otrava i se scursese pe la cheotoarea gurii si-i parjolise barbia. Era slab, foarte slab. Am mai inteles ca nu mai avea bani sa plateasca spitalul si ca urma sa fie dat afara. Atunci am simtit nevoia sa-i dau pribegiei mele o tinta, un scop, cel putin pentru moment, si m-am hotarat sa ma duc la Bucuresti si sa fac o colecta printre prieteni si camarazi, pe care sa i-o aduc lui Gyr.
(…)

Intalnirea a fost emotionanta

Asa se face ca, in 1956, de indata ce am aflat ca Radu Gyr a fost eliberat, la termen, dupa unsprezece ani de puscarie, m-am si repezit sa-l vad, intr-o camera a Institutului de Geriatrie, unde fusese internat. Nu-l mai vazusem pe Gyr din toamna lui 1944, in acea camera de spital din Ramnicu-Valcea. Intalnirea a fost emotionanta si ne-am propus sa ne mai vedem, dupa ce el mi-a propus deschis, inca de la inceput, ca in cursul conversatiilor noastre sa nu abordam, sub nici o forma sau nuanta, probleme de natura politica ; s-ar putea, totusi, sa fim intrebati candva, si e bine sa avem raspunsuri clare; pe de alta parte, sincer vorbind, el se declara desprins de Miscarea Legionara ca de o iubita din tinerete, cu care nu s-a casatorit, dar care i-a ramas in lumina si surasul unei amintiri.

Weekenduri cu familia

Poetul avea ingaduinta de a-si petrece sambetele si Duminicile in familie, si atunci il gaseam la o ruda de pe langa Baratie; sotia si fiica locuiau ingramadite intr-o singura camera cu o cumnata si nu aveau unde sa-l primeasca. Doamna Flora imi soptea ca Radu traia teribil durerea de a dispune de o vasta opera poetica fara sa aiba sansa de a si-o publica.

Cred ca era prin februarie sau martie 1957 cand m’am pomenit cu un telefon de la Monica:
– Tata doreste neaparat sa va vada ; diseara, pe la sapte, in apartamentul rudelor. (…)

Gyr era cu sotia si ma chemase cu un scop foarte concret: profitand de prietenia mea cu Arghezi, imi cerea sa ma duc la acesta cu o
intreita rugaminte: sa intervina la Primarie pentru o locuinta, sa vorbeasca cu Beniuc pentru o pensie de la Uniunea Scriitorilor si sa aranjeze cu un editor republicarea unei plachete cu versuri pentru copii. (…)

Arghezi n-a putut face prea mult pentru Gyr

Radu Gyr nu se vazuse niciodata cu Arghezi. A doua zi – amanandu-mi o planuita plecare la manastirea Cheia – m-am dus la Sosea si i-am transmis batranului mesajul. L-am vazut emotionat, m-a sarutat pe amandoi obrajii, a fagaduit ca va face tot ce va putea pentru poetul pe care-l cunostea 'doar din silueta violeta a versului'.

Prea mult n-a putut face Arghezi pentru Gyr. Acesta s-a pomenit, intr-adevar, intr-o buna zi, in camera lui de la Geriatrie, cu un personaj de la Sfatul Popular, care i-a luat niste date in legatura cu o eventuala locuinta, dar lucrurile s’au incurcat pe undeva prin labirintul birocratiei socialiste. Bietul Gyr a trebuit sa paraseasca sanatoriul si sa se mute in camera in care mai locuiau – dupa cum am amintit mai sus – sotia si fiica lui impreuna cu o cumnata. Nici cu pensia nu s-a facut mare lucru. Un manuscris de versuri s-a infundat prin sertarele Editurii Tineretului.

Nu vorbea niciodata de suferintele lui

Poetul – dupa cateva luni de spitalizare, pentru niste operatii – se simtea oarecum intremat fiziceste, dar continua sa traiasca greu. Ceva mai mult a facut patriarhul pentru el, asa cum se putea, la modul conspirativ. (…) Gyr isi luase obiceiul sa ma viziteze destul de des si-i facea vadita placere sa zaboveasca la mine, in jurul unei gustari si al unui pahar de vin. Nu vorbea niciodata de suferintele lui ; dimpotriva, era jovial, romantic, cauta intr’adins pricina de gluma, se desfasura in lecturi cu voce tare, din care nu lipseau nici 'Canticele tiganesti' ale lui Miron Radu Paraschivescu. L-am rugat si a acceptat cu placere sa imprime pe banda de magnetofon doua balade si mai multe poezii proprii, sporindu-mi astfel colectia de inregistrari, in care se mai aflau Tudor Arghezi, V. Voiculescu si Sandu Tudor. (…)

Patriarhul 'a trebuit sa dea inapoi'

Vorbindu-i odata patriarhului de promiscuitatea in care era obligat sa traiasca poetul Radu Gyr (pe un spatiu mai restrans decat al unei celule de puscarie), acesta si-a adus aminte ca la o casa parohiala din Bucuresti se eliberasera doua camere, cu bucatarie si baie, prin mutarea unor locatari, si m-a autorizat sa intocmesc formalitatile necesare, prin Arhiepiscopie, pentru ca acea locuinta sa-i fie repartizata poetului si familiei sale.

M-am dus la preotul respectiv cu ordinul scris al Arhiepiscopiei, dar m-am izbit de rezistenta inversunata a preotesei, care tipa si batea cu pumnul in masa si urla ca nu va permite ca cele doua camere sa fie ocupate de altcineva decat de o nepoata a ei (pentru care, de altfel, si provocase mutarea vechilor locatari). Cand si-a dat seama si de identitatea noului 'solicitant', preoteasa a prins a ameninta si cu… Securitatea! Patriarhul a trebuit sa dea inapoi ; nebuna putea sa-i pricinuiasca poetului neplaceri si mai mari. A ramas sa asteptam pana la o noua posibilitate in cadrul proprietatilor bisericesti, o posibilitate care n-a mai venit.

Suferinta pentru soarta poeziilor lui

Gyr se ferea sa-si marturiseasca mahnirea de a nu se vedea publicat, dar aceasta i se putea citi pe fata si printre cuvinte ori de cate ori punea mana pe o carte noua. Vorbea uneori cu umor negru despre soarta poeziilor lui, facute – cele mai multe si mai bune – in cei unsprezece ani de puscarie, menite a fi memorate de unul si de altul si transmise oral din celula in celula si din penitenciar in penitenciar.

Unele ajungeau inapoi la autor, dupa un circuit foarte larg si foarte cotit, ciuntite, diformate, cu versuri si cuvinte inlocuite dupa priceperea celui ce le scapase din memorie sau le prinsese gresit prin alfabetul Morse, fara ca ele sa se fi dovedit mai bune decat originalele. Nimic nu putea fi mai dureros decat o asemenea constatare a unui poet care cauta un cuvant, chinuitor, zile si saptamani intregi.

Gyr se pusese la curent si cu literatura vremii, ii placeau cateva tinere talente, dar se cam speriase de niste pagini din noul roman al lui Zaharia Stancu, 'Radacinile sunt amare', in care 'criminalul' Radu Gyr nu era greu de identificat (si isi amintea de o vreme, sub Guvernul Antonescu, cand Stancu il implora, aproape plangand, sa intervina, prin niste relatii, pentru eliberarea din lagar, sub juramant ca nu avusese niciodata si nu avea 'idei de stanga').

Radu Gyr nu exista in capitolul lui Ierunca

La un moment dat, in presa romaneasca au aparut niste vehemente proteste impotriva capitolului despre literatura romana semnat de Virgil Ierunca in acea 'Histoire des Littératures' aparuta atunci in colectia Pléiade. (…). M-a intrebat daca as putea sa fac rost de un exemplar al acelei 'Istorii', prin relatiile pe care stia ca le am cu bibliotecarii Academiei. N-a fost nevoie sa apelez la acestia ; am gasit cele doua volume pe biroul criticului Radu Popescu si i-am cerut sa mi le imprumute pe doua-trei zile. Radu Gyr nu exista in capitolul lui Ierunca!

Cand am vazut prin fereastra ca poetul se indreapta spre usa mea, am ascuns repede cartea si l-am mintit, spunandu-i ca n-o aflasem. Stiam – eram sigur – ca inexistenta lui intr-o istorie literara care aparuse in 'lumea libera' il va durea mult mai mult decat prezumtia ca ar putea fi din nou arestat. Erau cincisprezece ani de cand nu-i mai aparuse nici o carte si de cand numele lui era universal prohibit. (Peste ani, in prima intalnire avuta cu Virgil Ierunca la Paris, in restaurantul La Coupolle, i-am istorisit intamplarea. Mi-a ingaimat ca editura ii fixase un 'spatiu' foarte limitat.

I-am raspuns ca, intamplator, Radu Gyr e cel mai scurt nume (exceptandu-l pe Urmuz) din toata istoria literaturii romane. Peste vreo doi-trei ani, intalnindu-l din nou, tot la Paris, a tinut sa ma informeze ca-l inclusese pe Radu Gyr in noua editie ; dar eu n-am vazut-o). Opera lui Gyr asteapta inca in manuscris'. (Copyright Editura Polirom)

                                                                           Sursa: Evenimentul zilei, 2009 

Citește și:

Literatura închisorilor: Nicolae Steinhardt

Literatura închisorilor: Petre Țuțea

 

 

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate