Artă fără compromisuri

Ce spectacole ne așteaptă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu?

29 Martie, 2019   |  Florin Ghioca   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Cea de a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura între 14 și 23 iunie și are ca temă „Arta de a dărui”. Spectacole, artiști și invitați din 73 de țări se vor afla anul acesta la eveniment.

Ce spectacole ne așteaptă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu?

În zece zile, la Sibiu vot avea loc 540 de evenimente, în 75 de spații de joc, la care vor participa 3300 de artiști și invitați din 73 de țări. 

„Sper, împreună cu echipa și partenerii Festivalului, că și în acest an vom crea momente de desfătare artistică pentru publicul de toate vârstele și vă așteptăm cu cel mai bun program la Festival!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS. 

 
De altfel, oferta de anul acesta a festivalului este generoasă și variată. Spectacole din Israel, Irlanda, Belgia, China, Canada, Rusia, Japonia, Italia, Franța și Suedia sunt capete de afiș.
 
„Venezuela” – Batsheva Dance Company (Israel), un nou spectacol de superlative în dansul contemporan, în care coregraful Ohad Naharin și dansatorii săi explorează dialogul și conflictul dintre mișcare și conținutul reprezentat de aceasta. „Venezuela” are multiple fațete și pune în joc posibilitățile infinite ale artei coregrafice, împingând totodată publicul să pună sub semnul întrebării propria libertate de alegere.
 
„Izvorul dansului” / Session – Colin Dunne & Sidi Larbi Cherkaoui (Irlanda, Belgia) este o colaborare între doi artiști extrem de diferiți care au pus explorarea sunetului la baza relaționării dintre ei. Granițele dintre mișcare și muzică, dintre văz și auz se transformă în sursă ludică, creând noi modalități de exprimare sonoră între grațios și absurd.
 
„Dama cu camelii” / Li Yaxian – Chongqing Chuanju Theatre (China) propune o reinterpretare a dramei și a sacrificiului unei femei pentru bărbatul pe care îl iubește.
 
„La Galerie” – Machine de Cirque (Canada) – Sub îndrumarea regizorului Olivier Lépine, șapte artiști de circ de talie mondială și un multi instrumentist propun o incursiune către granița exterioară a acestei arte, acolo unde limitele se estompează.
 
„One, One & One” – Vertigo Dance Company (Israel), un spectacol de dans contemporan de excepție, o creație artistică cu o evidentă conștiință socială, de mediu și comunitară, o reflexie a angajamentului continuu de a explora în profunzime natura umană și conexiunea noastră cu natura.
 
Printre spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu programate în cadrul FITS 2019 se numără: „Ulciorul sfărâmat” (regia: Dominic Friedel), „Hin und Her” (regia: Alexander Riemenschneider), „Ierusalim” (regia: Bogdan Sărătean), „Un tramvai numit Popescu” (regia: Gavriil Pinte) și două producții care vor avea premieră în perioada imediat următoare – „Ivona, principesa Burgundiei” (regia: Botond Nagy) și „Cui i-e frică de Virginia Woolf” (regia: Andrei și Andreea Grosu).
 
Printre spectacolele eveniment ale acestei ediții se mai află:
 
„Lev Dodin’s Hamlet” – Maly Drama Theatre -Theatre of Europe, St. Petersburg (Rusia) – O piesă clasică, un nesecat izvor de întrebări: Oare cei care fac rău sunt conștienți că acțiunile lor sunt negative? Sunt ei oare sănătoși sau nebuni? Este posibil ca un nebun să fie conștient de nebunia lui? Ce ne motivează acțiunile: dorința de a face ceva ori imposibilitatea tragică de a face orice altceva?
 
„Joy” – Emilia Romagna Teatro Fondazione & Pippo Delbono Company (Italia) – Orice spectacol de teatru poate deveni o călătorie, traversând diferite situații, stări de spirit și percepții, luându-ne prin surprindere. Punerea în scenă a unui spectacol despre Bucurie reprezintă căutarea acelei unice circumstanțe, traversarea unor râuri de sentimente extreme în încercarea de a surprinde, în final, explozia de Bucurie.
 
K. Tempest” – Matsumoto Performing Arts Centre (Japonia) – bazat pe „Furtuna” lui Shakespeare, considerată o piesă romantică specifică perioadei sale de creație târzie. Kazuyoshi Kushida, autorul acestui spectacol, spune că „Furtuna” pare un basm, iar minunile neînțelese ale planetei și ale universului pot fi revelate doar prin metode teatrale. Spectacolul atinge mai multe teme, cum ar fi magia, trădarea, răzbunarea și familia, iar muzica evocă spiritul insulei fermecate.
 
„State of Siege” – Théâtre de la Ville, Paris (Franța) este o adaptare după Ciuma, opera lui Camus în care sunt reunite toate temele din scrierile autorului: revoltă și rezistență, libertate și manipulare, curaj și resemnare, umanitate împotriva pasivității, precum și idealul unei lumi în care femeile și bărbații beneficiază de avantajele umanismului asumat. Spectacolul propune întrebări despre prezent, dar și despre viitorul societăților noastre: ce fel de orașe și de comunități umane trebuie construite pentru viitor, cum putem conecta multiplele diversități, cum ne putem reconecta cu natura, respectând-o și preluând din ea forța de a fi umani?
 
„Peer Gynt” – Dramaten, The Royal Dramatic Theatre of Sweden (Suedia) – reprezintă o combinație unică și amețitoare între satiră, suprarealism și saga. Spectacolul de față, bazat pe o adaptare semnată de Michael Thalheimer, aduce în fața publicului o nouă versiune asupra vieții excepționale a lui Peer Gynt. 
Michael Thalheimer este unul dintre cei mai renumiți regizori europeni, fiind cunoscut pentru producțiile sale intense bazate pe texte clasice și animate de imagini și sentimente puternice.
 
„R.O.O.M./Mirror in the Mirror” – Noism1, Ryutopia Residential Dance Company (Japonia), un spectacol de dans în care un bărbat și o femeie trăiesc în dimensiuni diferite și împărtășesc temeri, dorințe și sentimentul de singurătate. 
Această metodă, de a stabili mai întâi spațiul, deci a permite acestuia să imprime cerințe mișcării corporale, nu invers, este una dintre cele mai importante născociri ale Zeami Motokiyo (fondator de Teatru No).
 
Bilete online și mai multe informații despre spectacolele FITS 2019 se găsesc pe www.sibfest.ro.

 

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate