Felix Alexa despre comis voiajorul Victor Rebengiuc
Spectacolul Moartea unui comis unui voiajor, montat de regizorul Felix Alexa, după piesa lui Arthur Miller, se joacă la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, din aprilie 2008. Victor Rebengiuc a jucat rolul Biff din aceeaşi piesă, în 1959, tot la Bulandra, iar acum, după aproape 50 de ani, a ţinut să interpreteze pe aceeaşi scenă pe tatăl lui Biff, pe comis voiajorul Willy Loman.
Rebengiuc o are alături pe Mariana Mihuţ, care interpretează rolul Lindei, soţia de pe scenă. Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc sunt însă împreună şi în viaţă de 44 de ani. Ea mărturiseşte: ,,E o replică ce-mi place foarte tare în Moartea unui comis voiajor şi mi se potriveşte: «Poate nu are caracterul cel mai minunat din lume, dar cu siguranţă a meritat să rămân cu el».
De ce ai ales să montezi Moartea unui comis voiajor?
Felix Alexa: Propunerea a venit de la Victor Rebengiuc, care mi-a spus că se gândeşte de mult la Willy Loman. Şi mie îmi plăcea piesa foarte mult, aşa că a fost o înţelegere imediată şi-am hotărât să facem spectacolul. M-a onorat foarte mult această propunere a lui Rebengiuc. Am acceptat provocarea în ideea de a aduce spectacolul în ziua de azi, de a-l moderniza. Am făcut nişte tăieturi în text, am renunţat la unele personaje şi cred că varianta finală de acum e mult mai apropiată de spiritul contemporan.
Piesa are o forţă extraordinară, vorbeşte despre disoluţia umanităţii, despre disoluţia sufletească a fiecăruia dintre noi într-o lume dominată de reclame, beton, sticlă, sufocată de toată această societate de consum, în care noi consumăm la nesfârşit produse. Această societate ne consumă umanitatea.
Cum moare un comis-voiajor în lumea contemporană?
Rebengiuc are un rol excepţional, de o mare anvergură. Orice actor la o anumită vârstă îşi doreşte să-l joace pe acest comis-voiajor celebru. Piesa e un fel de tragedie modernă, povestea acestui om simplu, Willy Loman, care trece prin toate încercările astea pe care viaţa i le pune în faţă şi ajunge în final la sinucidere. Cred că Rebengiuc face extraordinar parcursul ăsta. Miller, când a scris piesa în 1949 şi a primit premiul Pulitzer, avea doar 33 de ani şi de aceea se simte un spirit de revoltă, de tânăr rebel în toate relaţiile din piesă.
Pe mine m-a interesat foarte mult acest aspect adus în contextul zilei de azi. Piesa a marcat teatrul american, apoi teatrul universal, a rămas un fel de emblemă. În spectacolul meu, lucrurile nu se mai întâmplă în anii ‘50, ci suntem bombardaţi de video, de foarte multe reclame. E o societate şi o lume a marilor oraşe care este sufocată, închisă, betonată. Iarba, sufletul uman sunt sufocate între aceşti pereţi de beton, de reclame ale societăţii de consum. În spectacolul nostru e vorba de moartea sufletului uman, a umanităţii, în general, în lumea contemporană. Comunicăm din ce în ce mai bine cu mijloace tehnice, avem e-mail, chat, video-telefoane, şi, în acelaşi timp, ne simţim din ce în ce mai însinguraţi. Comunicăm din ce în ce mai puţin în această lume a comunicaţiilor. E un paradox foarte violent. Lumea asta a tehnologiei ne consumă sufletul.
Care este cel mai bun moment al spectacolului?
Cred că sunt multe momente foarte bune, e un spectacol cu marca Bulandra în cel mai bun sens al cuvântului. Montarea nu e deloc clasică. E foarte modernă, pe o piesă de nerecunoscut, în sensul actualizării ei. Am mers pe o parte mai filmică în spectacol, nu mă refer numai la imaginile video, ci la modalitatea de a lega scenele cinematografic.
Care e replica ce te-a atins cel mai tare din tot textul?
Sunt replici legendare ale acestei piese. Mie îmi place una a lui Rebengiuc: „După o viaţă de bătut autostrăzile şi trenurile, ajungi să valorezi mai mult atunci când eşti mort decât când eşti viu”. Este o revelaţie a personajului principal de o violenţă şi un cinism extraordinare. Spectacolul stă sub semnul acestei replici, are un fel de tristeţe subtilă, o tristeţe violentă. E extrem de cinic, dar în acelaşi timp foarte poetic.
Cum se întâlnesc Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ pe scenă?
Eu am ţinut morţiş să fie şi Mariana Mihuţ alături de noi. Cred că ei doi sunt extraordinari împreună, doi mari actori de mare forţă. Când sunt împreună pe scenă strălucesc. Când ai actori de asemenea calibru, încerci să faci lucruri subtile, cât mai nuanţate. Poţi să te duci în zone foarte profunde, am profitat că am avut actori pe măsură. E o şansă să-i vezi pe aceşti doi mari actori jucând împreună într-o piesă de o forţă nemaipomenită. E o luptă stimulatoare, care generează energii creatoare.
Şi Rebengiuc, şi Mariana sunt profesionişti desăvârşiţi, cer foarte mult atât de la ei, cât şi de la parteneri, fie ei regizori sau colegi actori. Toţi actorii cu care am lucrat sunt extraordinari. Au ştacheta foarte ridicată, e o provocare şi o şansă să fii tot timpul la nivelul lor. Lucrurile, cred, în teatru, ies bine când nu e o atmosferă călduţă, egală, ci atunci când se nasc tensiuni care provoacă artistic. Lucrurile cu adevărat importante nu ies decât dacă te consumi. Rebengiuc şi Mariana Mihuţ sunt actori care se consumă şi provoacă la consum scenic. Atunci când un proiect la care ţii nu te-a stors de energie, el nu e la înălţimea aşteptărilor. Sper ca spectacolul să-i bântuie pe spectatori multă vreme.
30 de interviuri eveniment,
Editura Tritonic, București, 2008
Care este reacția ta?
