Despre poliţie, altfel

Filmul francez „Polisse – Îngerii păzitori” prezintă activitatea brigadei de Protecţie a Minorilor a poliţiei pariziene cu o minuţiozitate şi o îndemânare artistică demne de munca acestor eroi anonimi.

Feb 4, 2024 - 19:18
 0  58
  • Polisse / Îngerii Păzitori (Franţa, 2011)
  • Regia: Maïwenn
  • Cu: Karin Viard, Marina Foïs, Maïwenn, Sandrine Kiberlain

Pelicula a concurat anul trecut în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, de unde a plecat nu cu un premiu important, ci cu un Premiu al Juriului. Atenţie, nu este vorba despre Marele Premiu al Juriului, ci de un premiu special prin care juraţii au dorit să marcheze, totuşi, prezenţa unei pelicule de o forţă şi de o sinceritate ieşite din comun.

Altfel, juriul a preferat, pentru Palme d’Or, inutilul, pre(ten)ţiosul şi artificialul “Tree of Life”, al unui nume celebru, americanul Terrence Malick, o meditaţie pseudo-filozofică ratată, care, în ciuda frumuseţii formale, nu spune nimănui nimic. Se dovedeşte, astfel, că, la un festival important, adevăratele bijuterii trebuie căutate de multe ori la baza palmaresului, sau chiar în afara acestuia.

Filmul a fost coprodus de canalul TV ARTE, motiv pentru care a fost prezentat la Bucureşti şi în Festivalul ARTE de săptămâna trecută. Regizoarea Maïwenn (născută Maïwenn Le Besco, în 1976) – interpretă a divei Plavalaguna în “Al cincilea element” şi posesoare a unei fiice cu Luc Besson – este la bază actriţă, iar acesta este al treilea lungmetraj al său. Datorită fineţii cu care l-a realizat, se poate spune că Maïwenn tinde să devină o Kathryn Bigelow (“The Hurt Locker”) a Franţei.

Delicte şi anchete

Cei care se vor duce la film atraşi (doar) de subiectul său – care spune că vom asista la cazurile pe care le rezolvă zilnic o secţie specială a poliţiei franceze – vor trebui să facă un efort de adaptare, răsplătit însă din plin. Activitatea brigadei respective, mai exact cea de Protecţie a Minorilor (majoritatea cazurilor sunt de molestare sexuală), ne este arătată, într-adevăr, şi facem „cunoştinţă” cu membrii săi – veritabili „eroi necunoscuţi” –, dar aşa cum nu aţi mai văzut – prea des – până acum. „Polisse” este o piesă rară în cadrul cinematografului dedicat activităţii poliţiei (să nu-i zicem „poliţist”, pentru că nu este cazul), în orice caz rară pentru ultimii ani.

Filmul sacrifică spectaculozitatea inerentă anchetelor respective (este vorba inclusiv despre o razie în tabăra unor romi/ţigani români, asupra cărora, din fericire, nu se insistă prea mult, ca, de altfel, asupra niciuneia din investigaţii), pentru a se concentra pe altceva. Regizoarea a ales o structură fragmentară, cu o semi-aparenţă de documentar observaţional (unele dintre cazuri au fost, de altfel, prezentate anterior de documentare propriu-zise).

Foarte puţine exterioare: „Polisse” se constituie, aproape în exclusivitate, din „bucăţi” ale anchetelor de la secţie (mai tensionate, însă, decât orice operaţiune specială), plus din secvenţe de la domiciliul eroilor, prin care intrăm în viaţa lor personală şi ajungem să-i cunoaştem ca oameni vii şi adevăraţi. Cu o tenacitate admirabilă, filmul refuză orice concesie făcută comercialului (pe care, slavă Domnului, subiectul l-ar fi permis din plin), îşi refuză happy-endul şi, în general, orice tangenţă cu cerinţele unui spectator mai puţin rafinat.


Civilizaţie şi barbarie

Prin structura sa fragmentară şi nu numai, “Polisse” seamănă cu “Entre les murs” / “În clasă”, filmul distins cu Palme d’Or în 2008; ca şi în acesta, sunt chestionate, de fapt, limitele civilizaţiei occidentale n faţa provocărilor contemporane şi ne este arătată lupta eroică a unor oameni pentru conservarea acestor valori. Ar mai putea fi adusă în discuţie şi “Gomorra”, capodopera lui Matteo Garrone din 2008, dar “Polisse” nu merge atât de departe în descrierea condiţiei umane ca una măcinată de prezenţa Răului. Ne mai putem gândi şi la “La haine” / “Ura”, magistralul avertisment al lui Mathieu Kassovitz din 1995, din păcate neluat în seamă de multă lume.

Dovada că această construcţie minuţioasă are o bătaie mai lungă decât simplul elogiu adus activităţii “îngerilor păzitori” din poliţie poate fi dată de una din replicile-cheie ale filmului, rostită de o adolescentă (anchetată) de culoare: “Acum, la 14 ani, ţi-o tragi, o sugi, trăieşti! Gata cu Louis Quatorze şi compania!” (e vorba de Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare). Este, de fapt, vorba despre eternul conflict dintre civilizaţie şi barbarie (chit că aceasta, ca întotdeauna, se dezvoltă în primul rând din interior).


Articol apărut în Adevărul

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow