Jean-Pierre și Luc Dardenne nu s-au certat niciodată în 37 de ani!

Galonaţii fraţi belgieni Dardenne au venit personal la Bucureşti pentru a-şi prezenta cel mai recent film al lor, „Le gamin au vélo”/„Băiatul cu bicicleta”, ocazie cu care ne-au acordat un interviu.

Feb 4, 2024 - 15:05
 0  4

De multă vreme staruri ale cinemaului intelectualist şi de artă, cei doi fraţi par mai degrabă nişte fiinţe blajine şi dispuse să dea dreptate interlocutorului. Nimic nu te poate face să bănuieşti radicalitatea propunerii lor cinematografice, pe care şi-o ascund cu grijă prin fraze bine ticluite pentru presa internaţională. Totuşi, dragostea lor pentru (un anume fel de) cinema transpare atunci când vorbesc de marile lor figuri inspiratoare: Bresson, Pialat, Kieslowski, Rossellini etc. Înţelegerea dintre cei doi (doar trei ani diferenţă între ei) este deplină, practic luându-şi vorba din gură unul altuia. În peste 35 de ani de carieră, Dardennii mărturisesc că nu au avut un singur moment de dezacord, de neînţelegere.


Credeţi că există un specific cultural belgian? Și, dacă acest specific este mai ales unul fantastic (mă gândesc la René Magritte, Paul şi André Delvaux, Johan Daisne), unde se situează cinemaul vostru realist, cu accente metafizice?

Jean-Pierre Dardenne: Nu, nu... Moştenirea suprarealistă belgiană nu este mediul nostru, nu este povestea noastră. Acesta este un anume cinema belgian, dar nu este al nostru. Cinematograful nostru vine din cinema, nu vine din pictură. Este vorba despre Maurice Pialat, despre Krzysztof Kieslowski, despre Roberto Rossellini... Acesta este cinemaul nostru. Suntem belgieni, dar nu avem cultura belgiană, am putea spune.


Ce gândiţi despre aserţiunea că cinematograful vostru este de factură bressoniană? Vă recunoaşteţi şi alte influenţe?

Luc Dardenne: Nu aş vrea să comentez despre cinemaul bressonian...


Este totuşi cea mai des întâlnită afirmaţie...

Luc Dardenne: Da, de acord, dar fiecare are maniera sa... Eu am o mare admiraţie, dar Bresson are maniera sa de a construi, fraţii Dardenne pe a lor... Dacă ne-am fi dorit o identitate deplină, am fi făcut teatru. Nu facem acest lucru. Ce pot să spun? El acordă o importanţă mai mare obiectului. Obiectele sunt foarte importante pentru el, pentru noi mai puţin. Avem alţi cineaşti care ne-au influenţat în primul rând: Kieslowski şi mulţi alţii...

 

Cred în umanitate

În măsura în care personajul Samanthei, din „Le gamin au vélo” / „Băiatul cu bicicleta”, este unul de filiaţie dostoievskiană, imposibil de găsit în realitate, credeţi că cinemaul vostru este un cinema transcendental, care vorbeşte despre intervenţia divină în vieţile oamenilor? Aveţi un personaj care nu poate exista în realitate...

Jean-Pierre Dardenne: Nu... Samantha este, într-adevăr, un personaj care este o excepţie, dar... Nu este Dumnezeu Samantha, este doar o fiinţă umană care se interesează de ceilalţi...


Poate fi un înger...

Jean-Pierre Dardenne: S-ar putea spune asta... Noi nu spunem asta, dar s-ar putea spune. Pentru noi, este o fiinţă umană care este atentă la suferinţa celorlalţi, şi, în viaţă, cred că există astfel de persoane. Sunt oameni care se ocupă de alţii, altfel ar fi o catastrofă, ar fi un război permanent... Aşadar, credem că, astăzi, există fiinţe umane care se interesează de ceilalţi, care sunt capabile de a spune “vino la mine”, care deschid poarta...


Dar nu este aceasta o temă religioasă, una spirituală (în aspectele morale, nu confesionale)?

Jean-Pierre Dardenne: Nu, pentru că este vorba de o femeie... Poate... Vedeţi, în timpul războiului, au existat oameni care au protejat copii evrei, riscându-şi viaţa. Alţii nu au făcut-o... Nu puteţi spune că a fost vorba de Dumnezeu. Au făcut-o pentru că copiii ar fi murit, şi voiau să-i protejeze.


Credeţi că, în epoca noastră, mai există astfel de oameni?

Jean-Pierre Dardenne: Oameni capabili să se sacrifice? Da. Pot fi oameni religioşi sau nu, dar cred că există, în continuare. Da, o cred.


Cum lucraţi la scenariile voastre şi la filmele voastre? A existat, vreodată, o disonanţă, un dezacord între voi?

Luc Dardenne: Nu, este acelaşi film! Se fac 37 de ani de când lucrăm împreună, de când facem filme... He, he... Vedeţi, e ceva...

 

Îl produc pe Mungiu

Cunoaşteţi noul cinema românesc? Este adevărat că acest cinema este unul dardennian?

Luc Dardenne: O, sigur că da... N-aş pune problema aşa. Aş spune că cinemaul lui Mungiu aparţine lui Mungiu, cinemaul lui Porumboiu aparţine lui Porumboiu, cinemaul lui Puiu aparţine lui Puiu... Și că fiecare dintre noi, fiecare cineast, nu a re nicio datorie faţă de alţi cineaşti. Fiecare îşi găseşte inspiraţia la stânga sau la dreapta, dar cred doar că anumite filme româneşti şi cele ale noastre aparţin aceleiaşi familii. Asta este tot...


Dar Corneliu Porumboiu – cunoaşteţi filmul lui, “Poliţist, adjectiv” – mi-a spus că a fost influenţat, aici, de Bresson, din “Pickpocket”...

Luc Dardenne: E, iată... Asta spuneam, există un aer de familie în aceste filme.


Știu că faceţi parte dintre producătorii noului film al lui Cristian Mungiu, “Beyond the Hills” / “Dincolo de coline”...

Jean-Pierre Dardenne: Da, dar avem un contract de confidenţialitate, nu putem să vorbim despre el (este vorba despre o dramă centrată pe prietenia două tinere care au crescut în acelaşi orfelinat; una dintre ele a găsit refugiu la o mănăstire din România şi refuză să plece cu prietena sa, care trăieşte acum în Germania; interpretează: Luminiţa Gheorghiu, Alina Berzunţeanu, Teodor Corban, Tania Popa, Dionisie Vitcu, Cerasela Iosifescu etc. – n. red.). De altfel avem o mică contribuţie, ni s-a propus de un prieten comun şi am fost încântaţi.



Cinema bressonian

“Există o mie de atitudini posibile în faţa vieţii”, spunea André Gide, iar varietatea atitudinilor cineaştilor europeni faţă de educaţia şi formaţia confesională pe care le-au primit nu face decât să dovedească acest lucru. Poate cel mai semnificativ caz din acest punct de vedere este cel al cineastului francez Robert Bresson (1901-1999), unul dintre cei mai speciali şi mai influenţi cineaşti ai celei de-a doua jumătăţi de secol XX (mare parte din cinematograful actual “de autor” poate fi socotită “bressoniană”, estetic/stilistic vorbind, nu neapărat tematic sau ideatic).

Bresson a trăit 98 de ani, şi practic viaţa lui s-a identificat cu secolul XX. Toate mărturiile despre personalitatea regizorului francez semnalează că a trăit într-o extremă austeritate şi pietate, aşadar ascetismul formal pe care Bresson l-a practicat pe ecran, “epurarea” extremă a discursului filmic se prelungea, avea corespondent în viaţa reală a cineastului, cu alte cuvinte există o identitate şi o consecvenţă între Bresson omul şi Bresson autorul, şi viceversa.

Prin urmare, Robert Bresson a fost adeptul unui ascetism fără limite atât în viaţa personală, cât şi pe ecran, unde a creat un ascetism şi un formalism stilistic fără seamăn; estetica sa este, însă, probabil, una dintre cele mai influente în cinematograful contemporan, mare parte din acesta putând fi socotit, cum spuneam, drept “bressonian” (Maurice Pialat şi Fraţii Dardenne sunt doar două dintre cele mai importante exemple).

Bresson îşi a(e)nunţa, la începutul carierei, concepţiile asupra artei cinematografice: “Noi împingem dragostea de stil până la manie. Filmul este tipul însuşi al creaţiei care reclamă un stil. Este nevoie de un autor, de o caligrafie. Autorul scrie pe ecran, se exprimă cu ajutorul unor planuri fotografice de diferite durate, ale unor unghiuri de fotografii variabile”.

“Robert Bresson este unul dintre cei mai mari regizori din istoria filmului, deşi unul dintre cei mai evazivi”, sintetizează, în 2007, enciclopedia “The Rough Guide to Film”. “Un ascetic într-o epocă a înfloririi cinematografice, o persoană spirituală într-un timp fără Dumnezeu, Bresson nu a creat filme care să câştige uşor satisfacţia publicului. Ca rezultat, influenţa sa s-a limitat la criticii cei mai inteligenţi şi, semnificativ, regizori afini”, punctează enciclopedia, ai cărei autori mai marchează două aspecte esenţiale: “Cheia spre opera lui Bresson pentru comentatori de la Amédée Ayfre la Susan Sontag este catolicismul său jansenist” şi “Probabil, influenţa lui Bresson poate fi simţită în cinemaul realist de limbă franceză de la fraţii Dardenne la Sandrine Veysset” (şi nu numai, am spune noi, ba chiar şi la tineri autori români contemporani, din aşa-numitul “nou val” douămiist).

Să nu-i uităm pe belgienii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, al căror cinema în mod declarat şi explicit “social” este considerat de cea mai mare parte a observatorilor ca fiind de sorginte “bressoniană”, aşadar de factură “transcendentală”. Dar adevăratul “cinematograf transcendental”, în ce are el mai semnificativ, a fost realizat de polonezul Krzysztof Kieslowski.

 

CV

  • Jean-Pierre Dardenne s-a născut pe 21 aprilie 1951, în provincia belgiană Liège, iar Luc Dardenne pe 10 martie 1954, în localitatea belgiană Awirs.

  • După ce studiază drama la institutul de arte, Jean-Pierre Dardenne şi fratele său Luc au realizat câteva videouri despre viaţa aspră din orăţelele muncitoreşti din Valonia. După întâlnirea cu producătorul Arman Gatti şi operatorul Ned Burgess, hotărăsc să intre în industria de film.

  • În 1978, turnează primul lor documentar, “Le chant du rossignol” / “Cântecul privighetorii”, despre rezistenţa antinazistă din Belgia.

  • În 1986, turnează primul lor film de ficţiune, “Falsch”, despre o familie de evrei masacrată de nazişti.

  • După cel de-al doilea film al lor, “Je pense a vous” / “Mă gândesc la voi” (1992), au realizat “La Promesse” / “Promisiunea” (1996), un film despre imigraţia în Belgia, peliculă care a câştigat multe premii în festivaluri.

  • În 1999, au un alt mare succes cu “Rosetta”, care câştigă Palme d’Or la Cannes.

  • În 2002, se întorc la Cannes cu “Le Fils” / “Fiul”, care intră în palmares.

  • Câştigă cel de-al doilea Palme d’Or în 2005, cu “L’enfant” / “Copilul”.

  • Următoarele filme, „Le silence de Lorna” / „Tăcerea Lornei” (2008) şi „Le gamin au vélo” / „Băiatul cu bicicleta” (2010), câştigă, la rândul lor, numeroase premii europene.


Articol apărut în Adevărul

Citește și: Frații Dardenne au venit la București pentru a-l promova pe "Băiatul cu bicicleta"

 

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow