Artă fără compromisuri

Gabriel Liiceanu: "Depărtarea creează absenţă"

02 August, 2014   |  Simona Chiţan   |  0 comentarii

  • Recomanda acest articol

Mi s-a făcut dor de fiul meu. Am deschis cartea lui Gabriel Liiceanu, "Scrisori către fiul meu". Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul in Japonia. Confesiunile ating cele mai delicate subiecte: cum e cu "celălalt sex", ce căutăm într-o lume în care nu părem destinaţi fericirii?

Gabriel Liiceanu:
 
Aceste scrisori par a fi necenzurate, o marturisire a unor detalii intime ale vietii dumneavoastră.  
 
Gabriel Liiceanu: Orice confesiune asezata intre copertile unei carti trebuie sa se bucure de "prezumtia de nevinovatie", deci trebuie sa nu mai fie raportata necontenit la persoana autorului, ci la calitatea lui de autor. Pe coperta cartii nu scrie "o autobiografie" si e greu de spus cat travesti literar intra in joc in relatarea unor fapte povestite la persoana I. Cartea nu este un documentar despre mine, ci, pornind de la cateva experiente de viata de obicei transfigurate, este una despre noi toti. Problema intalnirii cu celalalt sex, de pilda, sau problema sensului pe care-l dai unei vieti nu sunt doar ale mele. Ale mele sunt raspunsurile si ele pot fi confruntate cu raspunsurile celor care citesc. 
 
De ce ati ales aceasta formula de scriitura? In cat timp ati scris scrisorile?
 
Imi era mai usor sa spun ce-am vrut sa spun avandu-l in fata pe fiul meu, luandu-l ca partener de dialog. Dar, prin el, am vorbit de fapt cu toti cei care deschid cartea si, in felul acesta, fiul meu devine, ca si mine, un personaj literar. Adevarul e ca discutiile avute cu el de la distanta m-au provocat. Dar ele au fost numai branciul cartii, nu si continutul ei. Am scris cartea in intervalul a doi ani. 
 

"Copiii nu-si aud parintii inainte de disparitie"

 
Departarea v-a apropiat de fapt de fiul dv.? Ce inseamna sa te indragostesti de "fiinta departarii"?
 
Departarea creeaza absenta, iar absenta se transforma cu timpul in teama de a pierde fiinta iubita. Golul pe care-l provoaca plecarea cuiva trebuie umplut cu ceva pe masura. Iata de ce departarea si dorul te obliga sa te concentrezi pe lucrurile esentiale ale vietii si te fac sa-i spui celui plecat ceea ce prezenta lui alaturi de tine te impiedica, poate, so faci. M-am "indragostit de fiinta departarii" in masura in care ea mi-a oferit posibilitatea sa scot din mine, sa exprim, ceea ce ar fi ramas altminteri definitiv nerostit. 
 
Cum va inregistra fiul dumneavoastra tot ceea ce ii spuneti aici? 
 
Deocamdata in niciun fel. Copiii nu-si aud niciodata parintii inainte de disparitia lor. Cred asadar ca aceste pagini sunt pentru mai tarziu, pentru mult mai tarziu. Important este faptul ca paginile scrise pot executa acest transport in timp. Avantajul scrisului este ca-ti da posibilitatea de a depozita si transmite. 
 

SCRISORI IMAGINARE

 
Volumul cuprinde ganduri pentru fiul plecat in Japonia si amintiri din tineretea petrecuta alaturi de Constantin Noica 
 
Vreti sa spuneti ca el nu va citi volumul?  
 
Mai degraba, nu. Dar nu aceasta este miza. Daca doar asta era, mi-ar fi fost de-ajuns sa-i las un exemplar al scrisorilor in pastrare cu gandul ca le va citi candva, cand va avea chef. Dar eu am publicat. Inseamna ca miza sunt toti cititorii actuali sau potentiali ai cartii si ca toti participa la lectura scrisorilor mele ca si cum le-ar fi fost adresate lor. Un scriitor nu vorbeste niciodata cu o singura persoana. Scrisorile reprezinta o conventie literara, iar fiul meu nu trebuie perceput "biografic", ci generic.

S-ar fi putut la fel de bine ca eu sa nu am un fiu si el sa fie in intregime fictiv. Ceea ce presupune ca oricine, citind, ii poate sau imi poate lua locul. Si dv., citind, deveniti "fiul meu". 

 
Ce se intampla cand ti-o ia inima razna si ajungi sa calatoresti prin "inima inimii"?  
 
O interventie pe inima este un mod de a patrunde, simbolic, pana in centrul fiintei cuiva. Punerea in cauza a centrului poate declansa un dialog cu viata in intregul ei si asta de pe pozitia unei posibile sau pasagere intalniri cu moartea.

Intr-o asemenea imprejurare, iti sunt mobilizate toate resursele vitale si, in primul rand, nevoia de a-ti reaminti, de a evoca fiinta care ai fost, de a nu lasa nespuse lucruri pe care le-ai tot gandit si tras dupa tine.

 

Edificiul afectiv: "As vrea sa-i nemuresc" 

 
Mama revine in amintirile dumneavoastra, ca si treptele de marmura neagra din Dr. Lister, ca si jurnalul din tinerete, pe care i l-ati dat lui Noica sa-l citeasca.
 
In urma cu sapte ani, am publicat o carte care se numea "Declaratie de iubire". Mi s-a parut - cum sa va spun? - "incorect" sa ies din viata fara sa onorez, pomenindu-l, spiritul acelor persoane publice care mi-au marcat afectiv viata. Vorbeam atunci de "edificiul afectiv" din care este alcatuita fiinta fiecaruia dintre noi. Ei bine, in cartea de acum largesc acest edificiu, cobor in alt strat de afectivitate, in cel al persoanelor care au facut sau fac parte numai din viata mea, fara sa fi fost neaparat publice. As vrea sa-i "nemuresc", pentru ca nemuritori cu adevarat nu devenim decat daca se gaseste de fiecare data cineva care sa ne convoace inspre o prezenta continua, pomenindu-ne si amintind de noi. 
 
Nu va e teama ca veti fi "acuzat" din nou de romantism?
 

Daca "romantism" e tot una cu "prost gust", atunci ma tem. Daca "romantism" inseamna o explorare expresa a fondului afectiv al fiintei noastre, atunci ma bucur sa fiu acuzat de asa ceva: eu cred ca afectivitatea este umbra de clipa cu clipa a fiintei noastre.

Problema este cum reusesti literar sa faci aceasta explorare. De fapt, totul se reduce la marele pariu al oricarei carti: plictiseste sau nu? Ii bucura pe cei care o citesc? Le da ceva ce nu aveau pana atunci? Ii sporeste in vreun fel? Atat conteaza. 
 

PROTAGONISTA ESTE INIMA

 

Dan C. Mihailescu: "O carte de un curaj nebun" 

 
"Scrisorile lui Gabriel Liiceanu compun o carte de un curaj nebun", spune criticul literar Dan C. Mihailescu. "Ma infior gandindu-ma cum le vor citi legiunile de dusmani si detractori ai autorului. Un autor care se livreaza total, aproape fara instinct de conservare, gata sa fie sfartecat de curiozitatea noastra salbatica", adauga Dan C. Mihailescu. 
 

"Pe mine m-au amutit literalmente prin de-nudare, prin ecorseul scriiturii, prin etalarea sfidatoare a infrangerilor din copilarie, a fantasmelor adolescentei si maturitatii, a nostalgiilor, triumfurilor, esecurilor si orgoliului. Un orgoliu de samurai.

 
Un Liiceanu puberal care se contempla gol in oglinda, care isi inventariaza voluptatile si frustrarile, care face hermeneutica fumatului si a cafelei, iubind, divortand, elev si profesor deopotriva. Refuz sa mi-l imaginez pe Noica primind aceasta carte. Eliade, gidianul anilor "30, ar fi suras, placut impresionat. Insa Cioran cu siguranta ar fi juisat si ar fi ricanat in egala masura", considera criticul Dan C. Mihăilescu. 
 

Geografie afectiva

 
"Protagonista scrisorilor este insa inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima de indragostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obisnuit, plin de griji, si chiar inimainima, personajul-vedeta al anatomiei noastre, care se poate imbolnavi. 
 
O intreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde in plicul incapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica Dr. Lister 69, flashuri din anii 50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gandurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza riscului de a avea un tata filosof", spune Gabriel Liiceanu.
 

Fara rest, fara poza

 
Din cele saisprezece scrisori, se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a strategiei literare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe ganduri, sa se lase intrebat si sa ne raspunda. 
 

"E o carte cu totul iesita din tipare, noua ca formula, de a te marturisi prin scrisori-imaginare, care, scrise cuiva atat de drag si din mijlocul unei experiente-limita, sunt necenzurate, fara rest, fara poza", spune Lidia Bodea, director editorial Humanitas, care a fost si redactorul cartii. 

Sursa: Evenimentul zilei, 2008

Comentarii

Toate comentariile vor fi moderate.
Nu vor fi admise jignirile, calomniile si limbajul licenţios. Nu acceptăm derapajele verbale şi limbajul jignitor la adresa cuiva. Puteţi să vă exprimaţi opiniile într-un mod civilizat, fără să se recurgă la ameninţări, mesaje rasiste sau instigări la violenţă. Orice mesaj de acest gen va fi din start respins.


Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Comentariul dvs.:
Cod de securitate:*Completati caracterele din imagine in casuta alaturata

© 2013, Toate drepturile rezervate